„Gaura” la buget a sărit de 40 miliarde lei. Când își asumă Guvernul răspunderea în Parlament?

„Gaura” la buget a sărit de 40 miliarde lei. Când își asumă Guvernul răspunderea în Parlament?
Publicat: 05/09/2023, 10:58
Actualizat: 05/09/2023, 12:43

Deficitul bugetar a ajuns la 45 miliarde lei, a anunțat ministrul Finanțelor Publice, Marcel Boloș, marți. „Gaura” bugetară reprezintă 2,66% din PIB.

Amintim că, în primele șase luni ale anului 2023, deficitul bugetar a fost de 37,21 miliarde lei, respectiv 2,34% din PIB.Prin comparație, deficitul în aceeași perioadă a anului trecut era de 23,51 miliarde lei, adică 1,67% din PIB.

Ministrul Finanțelor a spus că vom termina anul cu un deficit de 4,4%, dacă se menține ritmul pe care îl avem de trei luni, de 0,12% din PIB.

Dar, să nu uităm că ultimele luni din an, respectiv noiembrie și decembrie, sunt luni cu plăți foarte multe pentru investiții, mai ales că avem de dus la bun sfârșit investițiile care se finanțează din Politica de coeziune pentru perioada de programare bugetară 2014-2020, a precizat Marcel Boloș.

Pentru acoperirea acestui deficit, guvernul are în pregătire reforma fiscal-bugetară, pe care au discutat-o, la nivel de principii, și liderii coaliției, luni seara, într-o reuniune la Palatul Victoria.

Măsurile, în detaliu, nu sunt gata, pentru că, se poartă, încă discuții cu echipele tehnice ale Comisiei Europene, pe impactul bugetar.

Noi acum suntem în perioada în care, împreună cu serviciile Comisiei, ne corelăm cu impactul bugetar asupra măsurilor, pentru că aici a fost discuția cu reprezentanții Comisiei Europene și sper să închidem aceste discuții tehnice cât de curând posibil, pentru a avea aceleași cifre, să nu avem un impact bugetar diferit față de Comisia Europeană

Ce s-a agreat în coaliție?

La nivel de principiu, s-au stabilit unele linii clare referitoare la impozitare și TVA.

Astfel, se va introduce un impozit de 1% pe cifra de afaceri pentru IMM cu cifra de afaceri sub 300.000 lei și 3% pe cifra de afaceri pentru IMM cu cifra de afaceri peste 300.000 lei, până la plafonul de 2,5 milioane lei.

Dacă ne referim la cota de impozit pe venit până în 300.000 lei, 1% și între 300.000 lei și 2,5 milioane de lei cota de impozit pe venit de 3% a for convenit coaliția de guvernare, cel puțin pentru moment. Acestea sunt datele problemei, a spus Marcel Boloș, marți.

Ministrul Finanțelor are și o veste bună: Guvernul vrea să protejeze antreprenorii care dezvoltă business în România.

Vestea bună este că pragul de 2,5 milioane de lei se menține același pentru microîntreprinderi. Prin urmare, cele 220.000 de întreprinderi încercăm să le protejăm și să avem grijă de aceste investiții și de antreprenori care cresc și dezvolta business în România. Este o abordare în conformitate cu Planul Național de Redresare și Reziliență, unde avem, de asemenea, un target foarte bine stabilit.

Printre liniile fiscale convenite se află și păstrarea TVA-ului pentru medicamente și alimente, așa cum a anunțat anterior Marcel Ciolacu, păstrarea TVA-ului de 5% pentru energia termică. De asemenea, impozitul pe venit va rămâne la 10%, iar cel pe profit la 16%. Va crește, în schimb, TVA-ul de la 5 la 19% pentru cluburi, săli de sport și festivaluri.

În ceea ce privește eliminarea facilităților fiscale, lucrurile nu au fost bătute în cuie.

Este un termen care se va stabili în coaliția de guvernare, când va intra în vigoare și va depinde de felul în care evoluează deficitul bugetar, pentru că trei luni de zile, prin măsurile pe care le-am luat, am reușit să îl menținem stabil și să avem o anumită politică prudentă de deficit bugetar, a declarat Boloș.

Când își asumă Marcel Ciolacu răspunderea în Parlament?

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, pe 24 august, că își va angaja răspunderea în Parlament, pe reformele fiscal-bugetare. De atunci, au urmat două ședințe, la PSD și la PNL, în care conducerile extinse i-au dat un vot de încredere premierului pentru asumare.

Până acum, nu s-a stabilit o dată la care premierul să fie prezent în Parlament, dar avem un termen limită, 1 octombrie. Decizi rămâne tot în coaliție, conform declarațiilor lui Marcel Boloș.

Coaliția va stabili data la care guvernul își va asuma răspunderea. Pentru ca sa fie asumată răspunderea pe pachetul de măsuri fiscal-bugetare, așa cum a anunțat domnul prim-ministru, luna septembrie este luna de referință.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Unde s-a refugiat și ce s-a ales de Maria, femeia de care a divorțat Mihai...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Ieftine şi proaste? Xiaomi SU7, maşina electrică a Chinei cu vânzări record, s-a stricat după...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Oana Zăvoranu, decizie bombă. L-a concediat în 2 secunde
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Informații șocante despre presupusul ucigaș al fetei de la Sibiu. Tânărul ar avea probleme psihice:...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Cercetătorii au convertit grăsimea de pui în dispozitive de stocare a energiei
×